Psihanaliza

Despre ce ne-am dori să schimbăm și simțim că e imposibil sau unde Începe Psihoterapia

Există situaţii când discuţiile (cu cei din apropierea noastră) nu duc nicăieri. Sunt degeaba. Cuvintele nu mai funcţionează aşa cum ne dorim să funcţioneze  ca să putem trăi lângă celălalt fără să fim atât de tulburați și lipsiți de idei, chef de viață și creativitate. E ca atunci când profesorul este incapabil să îşi înveţe elevul.

La un moment dat acest sentiment intervine în orice fel de cuplu. E semnul că există ceva fundamental, un ghem de credinţe, care împiedică relaționarea. Există, nu co-există. Adică chestiunile fundamentale ale interlocutorilor diferă absolut. Sunt preexistente în fiecare şi nu suportă schimbul.

Dacă ceva e fundamental ar trebui să presupunem că nu poate fi un subiect compatibil cu redescrierea. În termenii psihanalitici, ceea ce este fundamental e legat de ideea de rezistenţă. Lucrurile fundamentale sunt acele lucruri care ne supără, pentru care ne supărăm.

Educaţia nu prea ţine când e vorba de chestiuni fundamentale, aşa că nu te poţi baza pe bunul simţ comun. Dacă le-ai supune disputei ar însemna că nu le înţelegi, iar dacă te gândeşti că ele sunt deschise interpretării s-ar putea să le tratezi drept ceea ce nu sunt.

Psihanaliza (psihoterapia) începe acolo unde se relevă fundamentalismul din noi. Întrebarea pertinentă e următoarea: Cine e fundamentalistul, cel care recunoaşte o rezistenţă sau cel care rezistă? Semnele rezistenţei se simt chiar dacă nu ştim la ce se rezistă.

Dorim să schimbăm respectivele credinţele fundamentale cu altele DAR suntem atât de rezistenţi când e vorba despre a pune în cuvinte ceea ce contează cel mai mult pentru noi. Ne scapă ceva, dar ce? De ce? Poate pentru că suntem convinşi că ştim deja ce ne dorim. Doar că această convingere s-ar putea să fie cea care să împiedice tânjita schimbare.

parallax

Psihoterapia este un proces. Și ca orice proces implică factorul timp. Psihoterapia depinde de timp. Astfel e posibil să schimbăm faptele emoționale ale vieților noastre. Viețile nu sunt cimentate. Mințile noastre se pot schimba, și odată cu o minte schimbată, lumile noastre personale se pot schimba. Se pot schimba radical. O mentalitate schimbată modifică evenimentele emoționale ale vieților noastre – trecut, prezent și viitor.

La psihoterapie oamenii își spun poveștile și am putea spune că psihoterapia este despre spusul și ascultatul poveștilor de viață. Însă poveștile (firul narativ coerent) pot fi foarte defensive. Eu pot spune, să zicem, o poveste foarte coerentă despre mine de la vârsta de 5 ani până la 30 de ani, însă în străduința de a o face coerentă s-ar putea să las multe lucruri pe dinafară. Lucruri pentru care am venit la psihoterapie. Spusul poveștilor este legat foarte mult de omisiune. Și astfel, scopul psihoterapeutului este acela de a face sugestii legate de ceea ce, povestitorul, e posibil să omită. Asftel începe redescrierea și schimbarea.