Oamenii sunt mai mereu în căutarea fericirii. În America fericirea e consacrată ca drept fundamental. Ești om, ai toate drepturile din lume. Dacă ești American, și mai și. La români căutarea fericirii e mult mai silențioasă. Românii caută în tăcere. Poate că la noi să recunoști că îți lipsește ceva e mai dificil. Americanii au reușit să aibă o voce în lume și asupra lumii, să facă din fericire un ideal care să îi includă pe toți, plecând, probabil, de la idea că lucrurile care contează cel mai mult trebuie să îi facă pe oameni fericiți și făcându-i fericiți, vor ști care sunt lucrurile bune.

Dacă fericirea e scopul nostru în viață, ne aflăm pe un teritoriu foarte restrâns. Trebuie să uităm de ce sunt în stare să își facă oamenii unii altora, de comunism, de știrile de la televizor sau chiar de faptul că trebuie să creștem și să ne maturizăm. Dacă înveți istorie, iei cunoștință de lucrurile teribile făcute de oameni oamenilor. Oricine a fost copil și a avut frați sau a văzut copii, își amintește că sunt momente de conflict în care se dispută pozițiile și că frații nu sunt întotdeauna buni unii cu alții.

Dacă fericirea este pentru noi o valoare, trebuie să fim conștienți că aceasta implică o anumită moralitate. Nicio persoana în toate mințile, putem gândi, nu ar putea promova nefericirea și totuși, a promova fericirea, a face din aceasta un drept și scopul principal, aduce în sine și multe alte lucruri care s-ar putea să nu ne placă. Chiar dorința de fericire s-ar putea să ne spună lucruri despre noi care nu sunt prea plăcute.

Transformăm în drepturi ceea ce credem că lipsește, chestiunile aflate permanent sub o oarecare amenințare. Ne legitimăm dorințele numindu-le drepturi.

Trecând prin viață, putem observa că fericirea nu e chiar ceva ce poate fi urmărit, calculat, prognozat sau măsurabil, și că adesea e un efect secundar. Tot dorind să fim fericiți, scoatem din noi ceea ce e mai rău. De atâtea ori am plecat dintr-un punct și am ajuns cu totul și cu totul în altă parte.

Sigmud Freud despre fericire!

Sigmud Freud spunea în ”Civilisation and Its Discontents” (1929) că fericirea e ceva esențialmente subiectiv. Vom fi adesea surprinși să vedem că ceea ce ne face pe noi fericiți nu e în mod necesar ceva ce îi face fericiți pe ceilalți oameni. Aici lucrurile se complică și fericirea devenită de drept comun se complică. Intervine moralitatea de care vorbeam mai devreme în acest articol. E posibil să ne facă fericiți chiar și lucrurile rele. A umili și a fi cruzi le dă unora sentimentul de fericire. Uneori astfel de lucruri, unamim recunoscute ca rele, îi fericesc chiar și pe oamenii fericiți. Tot oamenii sunt aceia ce consideră patologice lucrurile pe care nu le pot suporta.

A vorbi despre fericire și despre dreptul de a fi fericit înseamna a lua în considerare tot ceea ce îi face pe oameni fericiți. Condiția e să fim conștienți de faptul că prin cuvântul fericire sunt acoperite o mulțime de păcate. Băutorii de alcool beau pentru că se tem de ceilalți oameni; nu beau pentru că se tem de ei înșiși. Atât a bea cât și a nu bea îi face fericiți pe oameni. Oamenii cu un apetit deosebit pentru mâncare, manâncă pentru că se tem că nu sunt iubiți de alți oameni; nu mânâncă că se tem de ei înșiși. A mânca și a nu mânca îi face fericiți pe oameni.

Dintr-un punct de vedere psihanalitic am putea să ne întrebăm: ce vindecăm prin fericire? De ce ne vindecăm? E posibil ca binele pe care îl dorim să fie interzis (și aici ar putea să ne lămurească tot Freud prin complexul lui Oedip). Să fim răi ne face adesea fericiți. Putem fi fericiți și, când suntem fericiți, să încălcăm regulile.

Psihanaliza te poate sprijini în a observa care sunt obstacolele în calea fericirii. Există o realitate a obstacolelor. Unele sunt de înlaturat, altele sunt de neschimbat.
Și tot psihanaliza te poate ajuta să înțelegi ceea ce cauți și ce ai numit până astăzi fericire.

Cartea „Sensurile ascunse ale vieții” de Stephen Grosz, tradusă în limba română de Aurelia Acasandrei, este disponibilă pe Elefant.ro, precum și în alte librării din țară.