Oamenii sunt mai mereu în căutarea fericirii. În America fericirea e consacrată ca drept fundamental. Ești om, ai toate drepturile din lume. Dacă ești American, și mai și. La români căutarea fericirii e mult mai silențioasă. Românii caută în tăcere. Poate că la noi să recunoști că îți lipsește ceva e mai dificil. Americanii au reușit să aibă o voce în lume și asupra lumii, să facă din fericire un ideal care să îi includă pe toți, plecând, probabil, de la idea că lucrurile care contează cel mai mult trebuie să îi facă pe oameni fericiți și făcându-i fericiți, vor ști care sunt lucrurile bune.
Dacă fericirea e scopul nostru în viață, ne aflăm pe un teritoriu foarte restrâns. Trebuie să uităm de ce sunt în stare să își facă oamenii unii altora, de comunism, de știrile de la televizor sau chiar de faptul că trebuie să creștem și să ne maturizăm. Dacă înveți istorie, iei cunoștință de lucrurile teribile făcute de oameni oamenilor. Oricine a fost copil și a avut frați sau a văzut copii, își amintește că sunt momente de conflict în care se dispută pozițiile și că frații nu sunt întotdeauna buni unii cu alții.
